[fragment]

- Baza militarã nr. 12, raporteazã!... Baza militarã nr. 12, raporteazã!... Baza militarã nr. 12, ma auzi?
Aceeaºi tãcere îmbibatã de fâºâitul continuu aflat pe banda de recepþie. În baza nr. 12 virusul îºi fãcuse de cap. Toþi foºtii specialiºti erau acum cadavre aºezate în dezordine în propiul sânge. Cineva nu pãzise bine eprubeta ºi altcineva o dãrâmase, iar acum virusul lua drumul oraºului Aedes, sub forma a unui tânãr de 24 de ani, înalt, cu pãrul lung, ascultând AC/DC la maxim în micul lui Tico.
- Baza militarã nr. 12, raporteazã! Vom trimite imediat o echipã acolo... rãspunde!
Numele puºtiului era Rãzvan, orfan de ambii pãrinþi, la treminarea liceului de informaticã se angajaze la o firmã cu capital german. Mai târziu, forþele securitãþii îl plãtirã sã lucreze la un nou proiect, ‘Caracatiþa’. Nimeni nu îi dãduse detalii, tot ceea ce îi spuneau era cã trebuia sã proiecteze pe calculator niºte mostre de ADN.
- Baza militarã nr. 24, aici Baza nr. 5!
- Pe frecvenþã. Raporteazã, Baza nr. 5.
- Am încercat sã luãm legãtura cu Baza militarã nr. 12. Nu rãspunde nimeni. Trimitem o echipã acolo?
- Vezi câte maºini sunt pe teren la cercetãri ºi trimite douã din ele.
- Am înþeles, Baza nr. 24. Revin cu raport.
- Închid frecvenþa, Baza nr. 5. aºteptãm raportul.

Trei ore mai târziu douã Jeep-uri cu tracþiune integralã ajungeau la Baza militarã nr. 12 ºi patru soldaþi înarmaþi ieºirã din maºini: Jason, Peter, Jack ºi Ron.
-Hei, Jack, ºtii cã þi-am zis în maºinã cã îmi vine sã mã piº? Ei bine, mi-a trecut brusc. Ce naiba o fi cu liniºtea asta?
- Taci, mã, odatã! Hei...voi doi! Nu mai staþi ca niste muieri la discuþii..treceþi mai repede aici. Sã cercetãm ce naiba s-a petrecut în zona asta împuþitã, sã raportãm ºi sã plecãm acasã. Tura noastrã s-a terminat de multicel..nu credeþi?
Ceilalþi îl aprobarã. Numai Ron, primul care vorbise, adãugã:
- Dacã tot faci pe ºeful, îmi zici ºi mie unde sã mã piº?
Râsete. Jack vru sã îi rãspundã, dar un þipãt îngrozitor îi curmã glasul. Alergarã spre poarta care odatã fusese încuiatã cu lacãt ºi intrarã. În cladire era un miros înecãcios de fum ºi cadavru.
- Puu, ce pute, mã, în halul ãsta aºa aici? Jack, iar ai deschis, mã, gura?
Aceleaºi râsete puternice, dar þipãtul le opri pentru a doua oarã.
- Bã, aici chiar se întâmplã ceva, ºopti Peter.
- Ai, mã, serios? ªi acum ne spui? îi replicã Ron.
O luarã pe hol, iar apoi coridorul îi conduse la o incãpere puternic luminatã de cinci neoane, de unde þipatul porni iar. Pe jos, într-o baltã de sânge, se afla un bãrbat între 40 ºi 45 de ani, cu fracturi la ambele picioare. Faþa acestui individ nu mai avea nimic uman în ea. Doar ochii scoºi din orbite cereau ajutor, în timp ce mandibula ruptã atârna dezordonat ºi þipetele ieºeau periodic prin ceea ce fusese gurã odatã.
- Drace, ce cãcat s-a întâmplat aici? zise speriat Peter
- Puneþi mâna pe ceva sa il ajutãm, urla Jack. Dar Ron zise:
- Tu ori eºti nebun, ori nu gândeºti momentan. Uitã-te la el. Chiar dacã, prin absurd, reuºim sã îl ridicãm de acolo ºi sã îl transportãm pânã la maºina, va muri pe drum, din cauza durerilor.
- Omule, mã auzi? Jack îi trase douã palme muribundului ºi încercã sã îl întrebe cine a distrus Baza ºi cine l-a adus in starea aia teribilã. Dar rãnitul ºuierã, dezarticulat:
- Mus salit in stratum, cum scit deesse cattum.
- Ce zice, mã? Bã...ia-l pe gurã cascã ãla de acolo ºi dã-i un pumn, el a tocit latina în facultate! Ron îl trase de mânecã pe Jason, care stãtea holbându-se la scena tragicã.
- Bã, tu eºti prost? Ai auzit ce a zis ãsta? urla Jack nervos.
- ªoarecele sare în asternut când ºtie cã lipseºte pisica.
- Cum?
- Asta a spus, ºopti Jason. Mâinile deja ii tremurau, când muribundul mai ºuierã ceva:
- Dum spiro, spero.
- Ce naiba, mã? La nãscut mãsa latin? Jason?
- Cât timp respir, sper.
- Ce vrei, mã?
- Asta a zis!
Se chinuirã sã ridice omul din balta de sânge, dar un horcãit puternic ieºi din ce mai rãmãsese din gura lui ºi muri.
-Cãcat. Ce naiba sã raportãm, mã? Cã toatã clãdirea face bãiþã în sânge ºi cã ultimul supravieþuitor care ar fi putut sã dea vreo informaþie a delirat câteva cuvinte în latinã ºi apoi a murit ca o vitã la macelãrie?
Jack era nervos. Dar nu avea timp de asta. Scormonirã încãperea ºi nu gasirã nimic. Doar hârtii arse ºi sânge..mult sânge
-Hai sã plecãm. Nu mai e nimic aici.

-Baza militarã nr. 5? Baza militarã nr. 5, ma auzi?
-Da, te aud. Raporteazã.
-Aici agent 025, raportez de la Baza militarã nr. 12
-Da, agent 025, spune.
-Se pare cã tot ce a mai rãmas din Bazã este clãdirea ºi un....
Convorbirea se întrerupse.
-Agent 025? raporteazã. Nu te mai auzim.
Fâºâit.
-Agent 025?
- Edite, bibite; post mortem nulla voluptas!
Urmat de acelaºi fâºâit.

În ziua incidentului, Rãzvan stãtea in biroul sãu de la parter, prima pe stânga, în faþa calculatorului, când uºa de plastic se dãdu cu putere de perete ºi prin ea pãtrunse un tip de 40-45 de ani, înalt, solid, cu mustaþã ºi sprâncene dese. Acela era ºeful Bazei nr. 12.
-Rãzvan, bãiete, iar stai? De ce cãcat crezi cã te plãtesc eu aici?
-ªefu’, pâi aºteptam instrucþiuni. Mi-a zis Andrei sã aºtept. Sã nu fac nimic pentru cã...
-Da, mã, am înþeles. O sã plec, iar tu va trebui sã ai grijã de laborator, m-ai auzit?
-Da, ºefu’.
-Mã, bãiete, dacã se întâmplã ceva cu laboratorul, o sã am grijã nu numai sã fii dat afarã de aici, dar nici sã mai lucrezi vreodatã la vreo firmã de calculatoare din þarã.
-Da, ºefu’.
Tipul masiv ieºi din birou ºi trânti uºa cu putere în urma lui.
‘Ce cãcat o vrea ºi ãsta? M-am sãturat de predicile lui. Sã mã cac pe faþa lui de ratat. Vedea-l-aº mort! ’ gândi Rãzvan ºi ieºi din birou.

Douã ore mai târziu se afla în laboratorul de analize ºi citea revista ‘Chip’ pt informaticieni, când un fâºâit puternic îi zgârie urechile.
‘Ce naiba? ’
Urlete pe coridor.
Se lipi cu ochii de geamul care dãdea înspre hol ºi privi. Priveliºtea era tulburãtoare. Oamenii alergau plini de sânge þipând ºi... omorându-se unii pe alþii.
‘Ce dracu? ’
Dar nici nu apucã sã tragã o înjurãturã sãnãtoasã când pe uºã nãvãli ºeful bazei, cu ochii scoºi din orbite ºi cu gura roºie, plinã de sânge.
‘Parcã plecasei, cãcatule’
-Tu...tu..din cauza ta murim noi aici... urlã sperietoare ºi se aruncã asupra lui Rãzvan, deschizând gura, dar navãli cu dinþii în bara de oþel a mesei ºi îºi rupse mandibula.
-Ce, mã, cãcatule, mã înjurai înainte cã nu îmi fac treaba ºi acum..ce cãcat eºti mã...acum zici cã eu vã omor..cum dracu sã vã omor eu mã? Tu nu vezi cã TU mã omori pe mine? Vitã.
Rãzvan era foarte speriat ºi foarte nervos. Luã un tub de metal în mâini ºi îi zise rãnitului:
-Eºti un mare cãcat, ºtiai? Aha..te ridici, aºa deci? Nu vezi mã, cã nici faþã nu mai ai?
ªi îl lovi peste ambele picioare cu toatã forþa. Tubul fracturã picioarele ‘ºefului’, iar acesta începu sã urle.
Rãzvan ieºi din laborator ºi alergã spre maºina lu.
Fostul ºef era o masã de carne, aflatã în propriu sânge pe jos. Vru sã þipe dupã Rãzvan, dar tot ce ieºi furã niºte ºuierãturi:
-Mã, baiete, þi-am zis sã ai grijã de laborator. Cine dracu te-a pus sã fii infectat ºi imun cu virusul ACH5? Ne-ai infectat pe toþi. Ultra posse nemo obligatur. Cãcat. M-a luat deja.... bãiete, nu fugi!

Trimis de: Dana Muºat
Categorie: Povestiri Fragmente
Autor: Dana Muºat
Trimite unui prieten!
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Articol vizualizat de 1451 ori!

Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!