Ploua peste mine cu amintirea
Clipelor în care eram
Surâsul prin care tarâna viselor noastre,
Credea ca este nemuritoare.

Atunci te-am ascuns sub umbrela împlinirii,
De unde nu doream sa iesi niciodata,
Patând orizontul sperantei mele,
Cu durerea unei despartiri,
Pierduta din suflarea mortii
De noi însine.

Si ne-am asteptat mereu în ploaia eternitatii,
Straini fiind de privirea inimii,
Ce nu mai batea ora,
Cuvântului prin care ne-a întrupat
Dumnzeuul iubirii noastre.

Ploua,
Dar noi nu mai eram stropii,
Pe care lacrima sperantei ar fi platit oricât,
Pentru a ajunge în vârful suvoaielor
Promisiunilor noastre de sânge al amurgului.

Ploua,
Ca atunci când tarmurile privirilor noastre,
Vor fi acoperite cu valurile,
Iubirii ce nu pot trece niciodata,
Fara sa fim noi talazul dorului din ele.

Ploua,
Atât de rau în fulgerele inimilor noastre,
Încât au aprins toate amintirile pasilor tai,
Acoperiti de lacrimile sarutului ce ne-a unit,
Îmbratisarea zorilor privirilor noastre.

Trimis de: Marinescu Roxana
Categorie: Poezii Autori in devenire
Autor: Sorin Cerin
Trimite unui prieten!
Nota actuala: 9.67 (din 3 note acordate) - Acorda o nota!
Articol vizualizat de 1257 ori!

Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!