Decembrie picteazã sfinþi pe cer
Cum se coboarã seara peste sat,
Cântând suav din acatistier
ªi-nfriguraþi, din poartã-n poartã bat.

E pe-nserat, iar oamenii au pus
Porþilor din fier forjat, zãvoare
Când, ca-ntr-o icoanã cu Iisus
Alb dumnezeiesc, plînge-o ninsoare

ªi-n liniºtea aceea de ascet
Ninge dinspre Pol, de-o sãptãmânã,
Iar Sfinþii Tãi au coborât încet
La oameni cu credinþã bunã

Lampã sfântã sã le-aprindã-n casã
Seara, înãlþând o rugãciune,
Când trudiþi, aceºtia-mpart la masã
Prea cinstita lor, amarã pâine.

ªi parcã-mi vãd pãrinþii mei, tãcuþi
Mult aºteptând colinda mea de dor...
Prin ruga mea, trimite, Doamne, Sfinþi
ªi-n poarta lor, cã ei nu pun zãvor.

Acesta mi-e colindul de Crãciun,
Leru-i ler cu lacrimi ºi iubire
Visând întoarcere-n pãmânt strãbun
Ningându-mã... ºi ninge-amãgire.

Nota: