Domnitorul Mircea cel Bâtrân,
În Ţara Românească-i stăpân,
Cu Imperiul Otoman fără antract,
Trece Dunărea într-un mare impact,
Cu fruntea unei forțe însemnate,
Bazându-se pe armata cât o cetate,
Şi se opune într-o luptă deschisă,
Pe deasupra de cetate închisă,
Zid de piatră şi gros ca un balaur,
Şi atît de înalt ca un centaur,
Armata Țării Românești înfrânge,
De avangarda otomană se disjunge,
Împădurit mlăștinos numit Rovine,
Stă domnească făclie de acţiune,
După o luptă dată lângă Argeș,
Pierde tronul fară interes,
Strategia militară abordată,
O oarecare faimă câteodată,
Calitate de principe de creștin,
Vasal a regelui maghiar anticreştin,
Cruciada anti-otomană inițiată,
Încoronate a nobilimii de cruciată,
Şade Mircea cel bătrân brumăriu,
Lamentabil ca dezastrul de onorariu,
Domnitorul poartă o coroană dublă,
În costum specific de mare amigdală,
Strălucind frumos pe frunte,
Destinat faimos ca un munte,
Cu părul netăiat și o coroană similară,
Pantalonii sunt strâmți ca o ceară,
Acvila pe genunchii pantalonilor,
De mătase pură ca ceea a copiilor,
Încălțămintea are vârful ascuțit,
Ca arma unei lupte de asfinţit.

02 septembrie 2010

Nota: