Eu si tu, doua fiinte care-mpreuna dau viata,
care impreuna vom scrie o noua istorie,
in cartea plina de praf a vietii,
istorie ce fata de altele nu se va sterge,
va ramane vesnic.

Eu si tu, doar eu si cu tine am fost la inceput,
goi, albi la suflet, plini de mirosul placut al nemuririi,
curatia noastra stralucea in universul nou nascut,
cand el, creatorul, trimisa-ne porunca prin soare,
sa dam viata lumii, iar lumii un sens,
un sens fara lacrimi, razboi si dureri,
culori, miresme albe de flori, fara noroi,
o lume a viselor, nascuta din vis.

Iar noi, noi necioplitii,
condusi de dorinta de a fi ca si el,
sa stim tot ce misca, stapani peste mari,
am dat viata raului, iar binelui foc,
iar plini de rusine ca eram goi,
ne-am ascuns printre haine pline de noroi.
Si astfel ne-am atras pe vecie blestem,
ca viata sa ne fie un vis urat,
un izvor de lacrimi, de chin, de dureri,
doar eu si cu tine, noi doi, necioplitii...

Eu si tu,
doua fiinte ce s-au prins in mreaja iubirii,
descoperind din nou iubirea ratacita printre munti si ape,
acum renascuta in bratele tale.
Descoperind alinarea in cuvintele tale ametitoare,
iar sensul in viata in ochi-ti plini de speranta,
zburand printre nori, ajungand la stele,
daruindu-ti luna si-o coloana din ele.

Eu si tu,
traim, respiram si visam,
suferim, plangem, blestemam si ne-mpiedicam,
dar plini de curaj, privim inainte,
si trecem prin toate, avandu-ne alaturi;
pana cand moartea, careia noi i-am dat viata,
ma va desparti de tine, drept rasplata,
pentru ca apoi...sa traim iubirea,
intr-o lume a noastra, a nemuririi,
doar eu si cu tine. (Hirja Bogdan Marcel)

Numele tau:

E-mailul tau:

E-mail prieten: