Taceţi! Cuvinte grele şi urîte ieşite din a lor gură,
De pămînt amar ca şi-o cireaşă mare şi cărnoasă,
Durerea voastră provocată la ieşirea mincinoasă,
Astfel lumea-amuţeşte la ale voastre ieşiri neanunţate,
Cum voi la copii apăreţi şi ei învaţă că-s adevărate,
Privirea dulce spre oştiri de nori te calmează tare,
Ca şi iubirea unui prunc cu mare adecvare,
Taceţi! Blestemate cuvinte fără folos de augură.

Aduceţi-vă aminte aceia care le folosiţi frecvent,
Care nu au nici un bun folos în viaţa asta,
Amărîtă, dar onestă dacă ştii să fii aceasta…
O urmă de lumină a vechilor profeţi de seamă,
Se află pe-a voastră frunte plană şi cu teamă,
De urît şi de folosul diavolului cel din pămînt,
Acesta mare – negru ca iadul – de subpămînt,
Cu cărbuni încişi şi roşii de fier încins cu accent.

Ca şi pustiul de piatră cu stîlp de flăcări dese,
Etern şi mare ca o jignire în suflet ne rămîne,
Cuvintele sunt la începutul de drum umane,
Ca şi un flăcău în prima a sa zi de şcoală,
Cînd începe a scrie şi a citi cu răscoală,
Ca şi cum i-ai sufla unui om în a sa ceafă,
Este viitorul lumii fără aceste cuvinte de bîrfă,
Adînc şi dese prevede pierdutul popor descrise.

Numindu-le cuvinte de drac în lanţuri încinse,
Ceea a pământului promise ca şi unui câine,
Ca o monedă oferită fiecărui suflet ce conţine…
O harpă muzicală de aramă cu coarda temerară,
Cuvîntul va fi speriat şi atît de confuz afară,
Noaptea cînd stelele eternităţii lucesc puternic,
Şi fără nici o teamă cu reţinere de nemernic,
Cuvinte liniştindu-se şi folosindu-se cătuşe.

Din limba inspirată de conducător de seamă,
Prin undele greoaie ale literelor de carte,
Şi-a poeziilor vechi şi eterne foarte aparte,
Ele să nu mai fie multe şi rostite atît de dese,
Gura spune fără nici un drept la replică alese,
Ca ori o să nască-ntr-un timp rece cuvinte,
Folosind în iadul fiebinte şi sumbru de poveste,
Ca şi apele de plumb adânc cu zid de teamă.

O, limba lui! De cuvinte albe şi negre de carte,
Şi negrele folosite ţi-se rupe chiar şi o foaie,
De basm şi de poveste eternă şi greoaie,
Scrise pe ea cu unghia şi lăsând şi urme de sânge,
Şi uscat el îndrepta cuvintele urâte de înfrînge,
Ca şi-o greutate de piatra cuvintelor fără seamă,
Şi cum mai adăugai cuvinte ea se îngreuna cu teamă,
O, limba lui! Cuvînt urît ca şi gura unui porc de curte.

01 octombrie 2010
(Razvan Claudiescu)

Numele tau:

E-mailul tau:

E-mail prieten: