|
Ionut PASCU
Nume: PASCU Prenume: Ionut Nationalitate: romana
| | Activitate: Bariton. Absolvent al Universităţii de Muzică din Bucureşti în 2001.
Şi-a început cariera solistică încă de la vârsta de 23 de ani, când a susţinut în cadrul Studioului de Operă din Bucureşti rolul titular din opera Don Giovanni de W.A. Mozart, sub atenta îndrumare a maeştrilor Hero Lupescu şi Constantin Petrovici, preluând astfel ştafeta generaţiei de aur a scenei lirice româneşti. Acestui succes i-a urmat în anul 2001 angajarea în cadrul Operei Constanţa, unde a debutat cu rolul Sharples din opera Madama Butterfly de G. Puccini, rol ce i-a adus mai târziu şi aprecierea internaţională, fiind invitat în mod constant să facă parte din distribuţiile noilor producţii internaţionale ale acestei opere. Au urmat alte roluri de prime mărime: Escamillo din Carmen de G. Bizet, Alfio din Cavalleria Rusticana de P. Mascagni, Marcello şi Shaunard din Boema de G. Puccini, Giorgio Germont din La Traviata, rolul titular din Simon Boccanegra şi Contele de Luna din Il Trovatore de G. Verdi, Figaro din Nunta lui Figaro şi Papageno din Flautul Fermecat de W.A. Mozart, iar lista poate continua. Multe roluri din lista anterioară le-a interpretat şi pe prima scenă a ţării, din anul 2005 fiind angajat în cadrul colectivului Operei Naţionale Bucureşti.
A efectuat numeroase turnee în Olanda, Belgia, Germania, Coreea de Sud, Ungaria, Albania şi Macedonia, atât alături de colective româneşti cât şi ca invitat special.
Anul 2007 îl consacră şi ca dirijor, absolvind cursurile de zi ale secţiei de Dirijat-Compoziţie din cadrul aceleiaşi Universităţi din Bucureşti. Baritonul Ionuţ Pascu îmbină astfel experienţa sutelor de spectacole ca solist de operă, cu studiul aprofundat al partiturilor orchestrale simfonice, debutând deja la începutul acestei veri la pupitrul Filarmonicii din Constanţa cu Simfonia „Eroica” de L.v Beethoven.
Categorii pentru Ionut PASCU: Muzica
Comentarii Nu exista comentarii in baza de date! Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!
|
|