Activitate:
Consul general francez la Bucuresti in perioada 1839-1846

Observatii:
Prin anii 1840, fostul consul al Franţei, Adolphe Billecocq vorbeşte despre “admiraţia pe care o stârnesc oricărui străin călătoriile în aceste provincii (nota: romanesti): în ciuda tuturor greutăţilor, aceste călătorii sunt cum nu se poare mai rapide, lesnicioase, necostisitoare.
Ţăranul moldovalah, de pildă, fiinţa cea mai domoală, cea mai deznădăjduită, cea mai delăsătoare, devine, de îndată ce încalecă, cel mai cutezător şi cel mai iscusit surugiu din lumea întreagă.
În viaţa mea, am făcut peste 4o.ooo de leghe cu poştalionul, însă surugii cum sunt cei moldovalahi, vă rog să mă credeţi, nu se întâlnesc niciunde. Călătorul cel mai nepăsător, cel mai îngrijorat, cel mai posomorât nu se poate să nu se însenineze văzând iscusinţa surugiului, voioşia, hazul, filozofia, iuţeala, veselia lui.

Aidoma acelor sagals spanioli, îşi îndeamnă tot timpul caii din gură. Mai puţin poetic totuşi decât arrieros andaluzi, îndemnurile adresate din belşug cailor nu sunt luate din cine ştie ce romanceros de prin partea locului. Înjură surugiul nostru de se cutremură împrejurimile.”

Cu acest prilej, Billecocq povesteşte anecdota cu mitropolitul care a stat cu caleaşca împotmolită o zi întreagă: surugii ziceau că n-o pot scoate din noroi… întrucât respectul faţă de înalt preasfinţitul îi amuţise! Neputând face altcum, cel mai îndrăzneţ dintre ei se încumetă să-i ceară înalt preasfinţiei sale îngăduinţa să înjura ca să poată face treaba.
După răspunsul dat de mitropolit: “Dacă doar de asta-i vorba, fiii mei, eu îmi astup urechile”, Billecocq scrie mai departe: “Îndată sub o ploaie de sudălmi, catacreze şi onomatopee pe care, de ar fi să le traduc aici, m-aş simţi tare stânjenit, caii o zbughesc de parcă ar fi mânaţi din urmă de tunetele cerului…”

Categorii pentru Adolphe BILLECOCQ:
Diplomatie

Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!