Poem pe care nimeni nu-l mai stie
În care ne-om ascunde numai noi,
Pân` ce-or veni la ceas de cununie
Îngerii cu aripi grele de ploi

Pânã atunci tãcerea mea e tristã
Îmi dogoresc obrajii, si-mi pare
Cã-n candela mea lumina e stinsã;
Timpul nu iartã, trece si doare

Poemul acesta plânge în mine... –
Ceasul pe care doar tu-l amintesti
Îl simt pe tâmplã cum vrea sã dezbine
Printesa de printul ei din povesti...

Trimis de: Stefania Puscalau
Categorie: Poezii Autori in devenire
Autor: Stefania Puscalau
Trimite unui prieten!
Nota actuala: 9 (din 2 note acordate) - Acorda o nota!
Articol vizualizat de 1328 ori!

Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!