Ganduri personale

„Suprema bucurie profesionala se leaga pentru mine de anumite trairi, de mare intensitate, cand timpul si spatiul au iesit au iesit din canoanele kantiene. In anul 1970, la Roma, am cantat Fidelio sub bagheta lui Leonard Bernstein. Aveam uzanta publicului italian, gustul marelui succes, nu mai eram un novice; daca ma intrebati atunci ce-mi place cel mai mult pe lumea asta v-as fi raspuns fara nici o ezitare ca acea noapte dupa spectacol, cand eram impovarat de prea plinul acordurilor lui Beethoven. Eram total sub vraja acelui melos dupa 2 saptamani de uitare in magma repetitiilor; nu ma putea desparte de acel regal sonor. A fost o gala zguduitoare, pe care cuvintele nu o vor putea niciodata imortaliza asa cum a ars ea atunci intr-o daruire totala pentru puritatea si desavarsirea sonoritatilor lui Beethoven" („Viata studenteasca", 12 august 1981).

„Personal nu cred in amurgul operei fiindca m-am convins, spectacolul vazut in sala iti ofera satisfactii (si senzatii!) pe care nu ti le da radioul, nici discul, nici televiziunea. Am asistat la un spectacol cu Fata din Far West de Puccini cu un libret foarte interesant, altfel decat subiectele traditionale. Ei bine, la un moment dat am uitat ca ma aflu in sala. Cu asta sper, am atins o problema cheie, aceea a varietatii repertoriului. Se vorbeste, de asemenea, de manierismul care infesteaza genul. In clipa in care se va intelege ca artistul-cantaret trebuie sa fie dublat in mod obligatoriu si de un mare actor, aerul de desuetudine si de conventional va disparea. In sfarsit, ar mai fi de amintit mult discutata problema a publicului. Unii vin la opera din snobism, pentru anumite parti ale spectacolului (acute, arii, etc.) altii se grabesc pe la jumatatea ultimului act sa se inghesuie la garderoba. Pentru mine adevaratul iubitor de opera este acela care respecta spectacolul in intregime, care vibreaza odata cu interpretii de pe scena" – nota Manole Auneanu, in „Informatia Bucurestiului" la 20 martie 1971, punctul de vedere al lui Ludovic Spiess in legatura cu asa-zisa „criza a operei".

„Probabil ca adevaratul sens al fericirii se afla tocmai in sentimentul ca si altii iti impartasesc bucuria. Viata nu ocoleste pe nimeni, dar artistul trebuie sa converteasca in act de creatie chiar si momentele de amaraciune. Secretul reusitei unei actiuni, al unei cariere se alfa in perseverenta si in munca; fara ele nu se poate face nimic. Detest supeficialitatea si sunt extrem de dur si de pretentios cu mine insumi. Spiritul de emulatie cu tine insuti e arcul voltaic care da lumina aceea intensa si unica a creatiilor autentice spre care ravnim fiecare" - Valeriu Coliban, „Astra", august 1966

21 mai 1971, „Contemporanul" – dialog Ludovic Spiess – Ada Brumaru:

Ludovic Spiess: „Viata noastra pare guvernata de intamplarea care ne-a adus noroc, dar de fapt, se desfasoara intr-un climat de tensiune si nervozitate. Evident, cand nu ai nimic de riscat, nu ai nimic de pierdut. Dar publicul e o fiinta voluntara, tenace, vrea din ce in ce mai mult de la un artist care l-a multumit odata. Il privste cu generozitate dar si cu cata necrutare! Sigur ca exista date certe care-ti pot asigura o buna comportare; vocea e prima dintre acelea dar, as spune ca este numai stadiul primar...Ni se cere o extraordinara capacitate de adaptare rapida. Am cantat de pilda cu Karajan in Berlinul occidental, Cantecul pamantului de Gustav Mahler. Nu numai ca e greu sa-l satisfaci, dar nu repeta niciodata nici o indicatie sau observatie...Vestea sa duce...Adaptarea vertiginoasa intr-un spectacol finit in care nu trebuie numai sa integrezi arii, sa umplii un rol, ci sa-l integrezi intr-un ansamblu dinainte gandit, sa te supui acestuia, sa-l completezi in armonie cu partenerii veniti si ei de cine stie unde, e unul din motivele consumului imens de energie nervoasa. E cumplit sa mentii in permanenta competitia cu tine insuti, fara a mai vorbi de competitia mare in al carei angrenaj odata intrat, n-ai voie sa ai slabiciuni. Omeneste vorbind e aproape imposibil. Taria de a renunta la spectacolul sau la rolul pe care ti l-ai dorit poate cel mai mult, devine deodata obligatorie. De aceea mi se pare greu sa fii vedeta; exista un fel special de teama a zilei de maine.

Ada Brumaru : Tirania succesului modifica oamenii...

Ludovic Spiess: Am crezut ca nu poate fi asa; probabil ca m-am inselat. Atmosfera in care lucram nu e comoda; vedetele se pandesc, cultiva o rivalitate strasnica. Cand ai vrea sa intri in viata ta obisnuita, ai sentimentul ca nu te poti misca in voie...Uneori e mai simplu pe scena...Oamenii vor sa stie cum esti, simpatic sau ursuz, stii sa te porti sau n-ai pic de distinctie, ai haz, esti sensibil, esti nervos, te-a ajuns infumurarea sau ai ramas un baiat cumsecade. Este un val al indiscretiei pe care cateodata il opresti printr-un gest care nu-ti este deloc caracteristic.

Ada Brumaru: Si totusi, exista mari bucurii in viata unui artist; mi se pare imposibil sa canti fara nici o bucurie. Glasul tradeaza imediat uscaciunea. Doar cantul ar trebui sa fie o emanare a capacitatii de a intui marele lirism, dimensiunile tragicului, ar trebui sa fie , pana la urma - o emanatie a inteligentei noastre de a crede in ceva...

Ludovic Spiess: Bucuria cea mai mare sunt rolurile pe care le iubesti. Sunt intotdeauna fericit cand cant Rodolfo din Boema. Ma captiveaza tineretea lui, entuziasmul, prabusirea lui in fata iremediabilului. Il mai iubesc pe Ricardo din Bal mascat – e un invins care nu ar fi meritat; cine stie , poate ajunge si din orgoliu la acel sfarsit. Imi place sa inventez mult in jurul persoanjelor pe care le cant, sa le descopar. Calaf a fost unul din rolurile care mi s-a cerut enorm. Nu doream sa fiu cantaretul din Turandot si de asemeni nici mereu Lohengrin , desi muzica lui Wagner imi este foarte aproape. E o muzica de viziune si imaginatie, o muzica in care efortul interpretarii e permanent; practic nu exista acolo pasaje de ragaz, totul este larg, deschis, continuu in emotie...

„A canta intr-un teatru liric este intr-un fel asemanator unei competitii sportive, fiindca eu cred ca opera este o arta sportiva; cere antrenament continuu, o conditie fizica deosebita, studii si cunostinte psiho-sociologice, parcurgerea unei imense cantitati de informatie fata de tot ce a existat anterior. Este ca si sportul de performanta o meserie de tinerete, cand explodeaza talentul si ambitia , apoi cu timpul primeaza tehnica, studiul, slefuirea." - Aurei Savulescu „Viata studenteasca" (12 aprilie 1981)

„Ma aflu de cateva zile la Verona, oras devenit celebru datorita geniului lui Shakespeare si am senzatia ca am patruns intr-un adevarat templu al muzicii. Aproape tot ce se intampla aici, poarta pecetea pregatirilor pentru traditionalul festival de opera. Am vizitat arenele veroneze. Imensul oval este un veritabil teatru in aer liber; unic in lume prin arhitectura sa, prin dimensiunile sale, permitand unui numar de aproximativ 30.000 de melomani sa urmareasca spectacolele in conditii de auditie perfecta. Prezenta oricarui artist pe acest podium implica, pe langa satisfactia de a fi ascultat de un numeros public si riscul de a suferi consecintele exigentei proverbialului meloman din patria lui Verdi care, daca e gata sa te rasplateasca generos cu ovatii, nu se jeneaza sa te admonesteze in cazul in care ii inseli asteptarile. Concret: conditia succesului este sa fii auzit perfect si de ultimul spectator.

In ce ma priveste, incerc sa echilibrez satisfactiile de turist cu emotia debutului la aceasta prestigioasa manifestare a muzicii, ultima fiind desigur mult mai puternica. Sper insa sa reusesc in seara zilei de 1 august, cand voi aparea in Turandot alaturi de celebrele Birgit Nilsson si Gabriela Tucci, sa ma fac auzit perfect de cel de al 30.000-lea spectator." – in „Informatia Bucurestiului" din 24 iulie

Diverse

…Petre Stefanescu Goanga, neuitatul meu prim indrumator, un artist care n-a avut perseverenta si capacitatea de lupta necesare unei victorii internationale dar a fost stapanul unor mari calitati vocale si actoricesti, a unei inteligente profunde si rodnice.

A avea aliati fideli in lupta pentru arta este o binecuvantare pentru orice om care doreste sa izbandeasca, sa-si demonstreze talentul.

Viata unui cantaret realmente dotat este prea grea pentru a nu-i anula (daca bineinteles este dublat si de inteligenta necesara unui artist autentic) excesele temperamentale sau „diabolismele" care-i stapanesc sufletul

„Cred ca elementele principale – spuneati intr-un colocviu cu scriitorul Alecu Popovici – raman naturaletea, sinceritatea in modul de a juca, de a canta, eliminarea manierismului care a dominat multa vreme acest gen artistic.