Monografie Ludovic Spiess de Costin Popa

Costin Popa, critic muzical, publicist, asiduu analist al fenomenului liric din tara si de peste hotare, a publicat recent un nou volum (dupa „Opera Live“, „Opera Viva“ si „Opera în direct“), consacrat ilustrului tenor Ludovic Spiess.

Artistul începuse el însusi sa-si scrie memoriile lasând în computer douazeci si sase de pagini sub titlul „Motivatie. Descarcare sufleteasca“: amintiri de viata si scena, din copilarie pâna prin 1967, notatii întrerupte brusc, în ianuarie 2006, la mijlocul unei fraze... Moartea fulgeratoare l-a împiedicat sa le continue; o pierdere de ale carei dimensiuni îti dai seama citind ceea ce a reusit totusi sa consemneze, întrucât Costin Popa include – ca prim capitol –, aceste însemnari. Lectura lor e captivanta prin continutul interesant si, cel putin în egala masura, prin talentul scriitoricesc si prin umorul omniprezent; umorul autoironic al celui sigur pe sine, fara complexe, care nu-si da prea multa importanta pentru ca stie ca o are. Povestirea autobiografica pigmentata cu numeroase amanunte extramuzicale, cuprinde si inserturi (bine evidentiate grafic) cu sfaturi pentru tinerii cântareti. Incluse fiecare în contextul adecvat al relatarii principale, ele sunt practice, formulate simplu si concis, fara emfaza, ca de la coleg la coleg. Nepretuite.

Volumul „Ludovic Spiess“ continua apoi cu textul propriu-zis al autorului sau, intitulat „Tenorul celebru“. Costin Popa reitereaza succint ucenicia artistica si primele succese de rasunet (premiile la concursurile internationale), consacra un capitol special prezentelor scenice românesti ale lui Ludovic Spiess (frecvente chiar si-n anii sai de maxima glorie internationala), apoi se opreste la fiecare dintre rolurile artistului. Capitole separate cuprind pe rând: debuturile din Bucuresti (16 dintre cele 33 de roluri de opera ale carierei lui Ludovic Spiess fiind interpretate întâi la Opera bucuresteana, Sala Palatului sau, concertant, în Studioul Radiodifuziunii Române), debuturile din tara (la Brasovul primilor pasi pe scena si la Cluj), debuturile în teatre de peste hotare (Calaf din „Turandot“ de Puccini la Teatrul de Stat din Stuttgart, Operele din San Francisco si Los Angeles, Teatrul Colón din Buenos Aires, Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Teatrul La Scala din Milano sau Manrico din „Trubadurul“ de Verdi la Operele din Basel, Napoli, Palermo, München, Metropolitan din NewYork etc. etc.).

Autorul analizeaza rolurile pe baza propriilor observatii în sala de spectacol, dar si pe baza înregistrarilor, cu stiinta si minutiozitate, citând fraze muzicale-cheie si comentând interpretarea prin evidentierea mijloacelor de tehnica vocala folosite si a efectelor lor asupra expresivitatii. Pentru cei interesati în detaliu de arta cântului poate fi foarte interesanta si folositoare lecturarea acestor pasaje în paralel cu auditia înregistrarilor respective. Costin Popa descrie evolutia lui Ludovic Spiess apelând frecvent si la propriile-i amintiri de spectator, coroborându-le cu marturii ale artistului extrase din interviuri, cu citate din cronici si mentioneaza peste tot, unde e cazul, traiectoria rolurilor: teatrele în care le-a interpretat, partenerii, dirijorii, regizorii, aprecierile cronicarilor.

Capitole speciale sunt consacrate colaborarii lui Ludovic Spiess cu Herbert von Karajan la Salzburg, prezentei tenorului pe scena Operei de Stat din Viena (72 de spectacole cu 11 titluri în perioada 1968-1975), rolurilor interpretate exclusiv pe disc sau în înregistrari radio. Un alt capitol îl prezinta pe Ludovic Spiess „în lumea operetei si cantonetei, a liedului si a opusurilor vocal-simfonice“. Se fac de asemenea referiri la activitatea regizorala a artistului, cu mentionarea montarilor realizate de el, dar mai ales cu citarea conceptiilor sale privitoare la regia de opera.

Stilul lui Costin Popa e sobru, distins, clar, sugestiv, limbajul analizelor utilizeaza – fireste – termeni de specialitate, fara a fi însa greoi. Nu lipsesc anumite digresiuni care condimenteaza riguroasa trecere în revista facând-o mai... apetisanta. Judecatile de valoare ale lui Costin Popa sunt pertinente si – în opinia mea –, corecte, aproape toate. Exceptiile (eu n-am descoperit decât doua) confirma regula si sunt izvorâte aici din afectiunea profunda a autorului fata de marele artist, un sentiment pe care îl declara fara echivoc înca din prima fraza a volumului: „Am scris aceasta carte cu dragoste si adânca admiratie pentru Ludovic Spiess (1938-2006), pentru vocea si cultura sa muzicala multilaterala, pentru uriasa lui dimensiune artistica, pentru activitatea prodigioasa pe marile scene ale lumii si în România, pentru imensa personalitate, pentru omul deschis, sincer si prietenos.“

Citând uneori, dar mai ales sintetizând marturii ale lui Ludovic Spiess facute în jurnalul sau si în interviuri ori publicate sub propria-i semnatura, un amplu capitol intitulat „Reflectii, confesiuni“ consemneaza atitudinea artistului, parerile sale despre „talent, munca si echilibru în viata“, „prestigiul si progresul primei scene lirice nationale“, „instruirea în arta cântului, promovarea tinerilor“, „public si colegi“, „starea de spirit a tineretii“ (eseu al lui Ludovic Spiess citat în întregime), „loisir si hobby-uri“. Este un capitol deosebit de important în reliefarea personalitatii sale artistice si intelectuale, cuprinzând totodata si o privire fugara, dar încântatoare asupra preocuparilor sale de vacanta. Lecturarea lui certifica înca o data documentarea foarte serioasa a lui Costin Popa, abilitatea deosebita de a sintetiza, precum si contactul nemijlocit cu artistul în ultimii ani de viata ai acestuia, fapt trecut de autor, cu modestie, sub tacere. Într-o concluzie pe cât de succinta pe-atât de cuprinzatoare, el rezuma apoi „în loc de încheiere“ continutul paginilor pe care le-a scris despre Ludovic Spiess oferind cititorului o exemplara carte de vizita a acestui „Tenor celebru“.

Dar volumul mai cuprinde „Gânduri despre Ludovic Spiess“, solicitate special de autor pentru a le include aici. Sunt gânduri ale sotiei artistului, pianista Gerda Spiess – emotionante prin profunzimea si discretia simtirii, admirabile prin luciditatea calma si patrunzatoare a gândirii, urmate de cele pline de caldura, dar si de punctari esentiale ale lui Ioan Holender (directorul general al Operei de Stat din Viena, odinioara impresarul tenorului), precum si de cele ale unor distinsi artisti cu care a colaborat: Christa Ludwig, Lucia Stanescu, Maria Slatinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Gian Piero Mastromei, Leopold Hager, Carol Litvin si altii.

O uriasa cronologie a carierei lui Ludovic Spiess – evenimente, cronici, afise si fotografii din perioada 1962-1987 ocupa apoi peste 150 de pagini. (Fotografiile, cu sutele, toate alb-negru, de buna calitate, sunt prezente de altfel pe tot parcursul volumului.) Sunt documente adunate si arhivate în ordine de catre artist cu ajutorul sotiei sale iar includerea lor în volum ofera celor interesati posibilitatea de a urmari cariera lui Ludovic Spiess pas cu pas, observându-i evolutia. Ofera totodata ocazia de a confrunta afirmatiile lui Costin Popa cu multe alte opinii, citind uneori si printre rânduri, observând si omisiunile care – precum pauzele în muzica –, îsi au semnificatia lor. Va reiesi astfel traiectoria unui astru uman care rasare temerar, straluceste puternic, razbatând prin vremelnice si inerente înnourari, apoi apune încet, mereu aureolat de gloria zenitului.

În fine, Costin Popa alcatuieste un catalog amanuntit al înregistrarilor audio si video realizate de Ludovic Spiess (citând pe alocuri si referinte critice), enumera câteva emisiuni ale Radio-ului si Televiziunii publice care l-au avut de-a lungul anilor ca protagonist precum si aparitiile sale în publicistica, citeaza cronici referitoare la spectacolele regizate de Ludovic Spiess, listeaza întregul sau repertoriu, pe genuri, cronologic, cu data si locul debutului, cu mentionarea aparitiilor ulterioare si cu alte specificatii semnificative (dupa caz), prezinta distinctiile oferite artistului în tara si în strainatate.

Cele 344 de pagini se încheie cu postfata scriitorului, eseistului si publicistului Mircea Bunea intitulata „Golgota demnitatii si demnitatilor lui Ludovic Spiess“. Cu verb de pamfletist, patimas, acid si colorat, sunt punctate aici problemele cu care s-a confruntat artistul, dar si realizarile sale ca director al primului Festival Enescu, postrevolutionar, apoi ca ministru al Culturii si-n cele din urma ca director general al Operei din Bucuresti.

Volumul este prefatat de criticul, muzicologul si compozitorul Smaranda Oteanu Bunea printr-un eseu, „Uriasul“ (ce titlu bine ales, în toate sensurile!), reliefând cu verva stilistica binecunoscuta „geniul, harul si sarmul“ lui Ludovic Spiess, recomandând totodata calduros citirea acestui „remarcabil opus (...) un munte de munca slefuita cu migala si priceperea profesionistului de marca“.

Subscriu, subliniind si exceptionalele conditii grafice asigurate de editura „Curtea Veche“. Nu e o carte, e un album bogat ilustrat, tiparit pe hârtie de calitate, fara greseli (!!!), cartonat, supracopertat, o editare de lux, un obiect pe masura subiectului.

Vincero!

(Ligia Ardelean)

Ludovic Spiess enjoyed an impressive career as a tenor with a dramatic voice and appreciable artistry for 14 years before being forced to give up because of damaged vocal cords; he later became minister of culture in the post-Communist government in the early 1990s and was director of the Romanian Opera from 2001 until 2005.

Spiess made his stage debut as the Duke of Mantua in Rigoletto at the Romanian city of Galati in 1962, and won singing competitions in Toulouse, Rio de Janeiro and s’Hertogenbosh and made his first appearance as Cavaradossi in Tosca at the Bucharest Opera two years later. He also sang operetta for a couple of seasons. For Electrecord he even recorded the hits of Francis Lopez the man who was to Luis Mariano what Léhar was to Tauber. Spiess was discovered by Ioan Holender and brought to the West, especially Germany. According to Holender in his memoirs Spiess was the first 'modern' singer to audition in Bayreuth with something else (Vesti la giubba) besides the Wagnerian repertoire.

In 1967 Herbert von Karajan discovered his talents and invited him to the Salzburg Festival to appear as Dmitri in Mussorsgsky's Boris Godunov, a performance recorded by Decca.

The following year Spiess joined the Zurich Opera, where he remained as principal tenor for some years. He had a big success at the Vienna Opera in Smetana's Dalibor and then as Radames in Aida, taking the role to the Met in New York in 1971 and Covent Garden two years later.

His career also took him to Buenos Aires, the Stuttgart Opera, the Kirov, the Bolshoi, the summer festival at the Verona Arena and the Bregenz Festival, where he sang another of his favourite parts, Don José in Carmen. His other roles included Calaf in Turandot, Florestan in Fidelio and Lohengrin.

As well as appearing on the opera stage, Spiess was celebrated as a concert artist. A couple of years ago, BBC Legends issued a recording him at the Festival Hall singing in Mahler's Das Lied von der Erde in 1975 with Janet Baker and conducted by Rudolf Kempe; it is a fair souvenir of his singing, which was notable for its heroic quality, flexibility and expressiveness. Spiess recorded for Electrecord, Decca, Electrola and Ariola.

After giving up singing, Spiess briefly served as culture minister in the Iliescu government. He returned to music as chief administrator of the National Opera from 2001 to 2005. But his management skills came under heavy criticism during the period, which was marked by strikes over low pay.

This recently published large and heavy book (in Rumanian) is a de luxe edition with many photographs from the family archive and as Rumanian isn’t easy to read for most of us these form the main interest of this magnum opus.

The numerous photos include personal and family photos, stage photos, photos from programs and theatre posters all in a chronological order from his birth to his later years. Final chapters include dedications from his wife Gerda -a former pianist- and colleagues such as Christa Ludwig, Giuseppe Taddei, Georges Pretre etc. There’s also a full chronology (1962-1982) consisting of 155 pages illustrated with photos and reviews. An extended discography, filmography and bibliography is included as well. The book concludes with a list of roles he sang and the operas he directed when in charge of the National Opera.